Zonele economice libere din Republica Moldova si beneficiile oferite de acestea.

By Published On: May 5, 2022

Care sunt beneficiile oferite de Zonele economice libere din Moldova?

La moment, un număr mare dee țări din întreaga lume, inclusiv Republica Moldova au creat zone economice libere pentru a accelera dezvoltarea economică a regiunilor, a crea noi locuri de muncă și a a atrage investitori străini care doresc să înființeze noi afaceri.

Ce reprezintă o zonă economică liberă din Moldova?

În conformitate cu legislaţia naţională, zonele economice libere (zonele antreprenoriatului liber) sînt părţi ale teritoriului vamal al Republicii Moldova, separate din punct de vedere economic, strict delimitate pe tot perimetrul lor, în care pentru investitorii autohtoni şi străini sînt permise, în regim preferenţial, genuri ale activităţii de întreprinzător, în condiţiile legii.
Teritoriul zonelor libere se află sub paza întreprinderilor specializate în baza contractelor încheiate de acestea cu administraţia zonei respective. Faţă de persoanele fizice şi mijloacele de transport se aplică sistemul de trecere autorizată a hotarelor zonei libere, al cărui mod de funcţionare este stabilit prin hotărîre de Guvern.

 

 

Cine poate deveni rezident al zonelor economice libere din Moldova?

Rezident al zonei libere poate fi orice persoană fizică sau juridică înregistrată conform legii în calitate de subiect al activităţii de întreprinzător în Republica Moldova, orice instituţie de învăţămînt, centru ştiinţific de cercetare şi transfer tehnologic, alte entităţi care contribuie la sporirea calităţii forţei de muncă a rezidenţilor.
Selectarea rezidenţilor se efectuează de către Administraţia ZEL pe bază de concurs, ţinîndu-se cont de volumul şi caracterul investiţiilor preconizate, de necesitatea de creare a infrastructurii de producţie şi neproductive a zonei, de menţinerea orientării zonei libere spre fabricarea producţiei industriale pentru export, de teritoriul şi terenurile libere, de asigurarea cu forţă de muncă, apă, resurse energetice şi de alte criterii.

Cu ce scop sunt create zone economice libere în Moldova?

Zonele libere au fost create în scopul accelerării dezvoltării social-economice a anumitor teritorii şi a ţării în ansamblu prin:
a) atragerea investiţiilor autohtone şi străine;
b) implementarea tehnicii şi tehnologiilor moderne;
c) dezvoltarea producţiei orientate spre export;
d) aplicarea experienţei avansate din domeniul producţiei şi a managementului;
e) crearea locurilor de muncă.

Ce genuri de activitate pot fi desfășurate în zonele economice libere din Moldova?

În zona liberă pot fi desfăşurate următoarele genuri de activitate:
a) producţia industrială a mărfurilor de export, cu excepţia alcoolului etilic (alcoolului etilic rafinat, alcoolului etilic cu tăria mai mare de 80% vol, alcoolului etilic cu tăria mai mică de 80% vol, alcoolului tehnic, alcoolului denaturat, distilatelor de vin crude şi învechite, altor derivaţi din alcool etilic) şi a producţiei alcoolice;
b) sortarea, ambalarea, marcarea şi alte asemenea operaţiuni cu mărfurile tranzitate prin teritoriul vamal al Republicii Moldova;
b1) activitate comercială externă;
b2) activitate de transport;
c) genuri auxiliare de activitate, cum ar fi serviciile comunale, de depozitare, de construcţii, de alimentaţie publică etc., necesare desfăşurării activităţilor indicate mai sus;

Care sunt normele legii care acționează pe teritoriul zonelor economice libere din Moldova?

Pe teritoriul zonelor economice libere acţionează:
a) acordurile internaţionale la care Republica Moldova este parte;
b) legislaţia Republicii Moldova;
c) actele normative ale Guvernului;
d) actele normative ale Administraţiei zonei libere, adoptate în limitele competenţei sale, care nu contravin legii.

Care sunt beneficiile oferite de zonele economice libere din Moldova?

Zonelor economice libere, în scopul realizării obiectivelor asumate, li se acordă regimuri preferenţiale de stimulare a activităţii de întreprinzător precum şi un şir de alte beneficii, cum ar fi:.
Investiţiile pe teritoriul zonelor libere beneficiază de protecţia juridică a statului.
Bunurile din zonele libere nu pot fi expropriate, naţionalizate, rechiziţionate şi confiscate, decît doar prin hotărîre judecătorească.
După achitarea impozitelor, taxelor şi altor plăţi prevăzute de legislaţie, investitorilor străini li se garantează dreptul de a transfera peste frontiera Republicii Moldova sumele în valută străină, obţinute de ei în calitate de profit (dividende), cele rezultate din vînzarea integrală sau parţială a bunurilor ce le aparţin ori a pachetului de acţiuni (a cotei-părţi) al întreprinderii-rezident, precum şi din lichidarea sau reorganizarea întreprinderii în modul stabilit prin legi.
• regim fiscal special:
– scutire de 50% din cota impozitului stabilită în RM pentru venitul obţinut din exportul mărfurilor (serviciilor) originare din zona economică liberă în afara teritoriului RM;
– scutire de 25% din cota impozitului stabilită în RM pentru venitul obţinut din alte activităţi decît exportul de mărfuri (servicii);
– scutire totală timp de 3 ani de plata impozitului pe venitul obţinut din exportul mărfurilor (serviciilor) originare din zona economică liberă în afara teritoriului RM, drept rezultat al investirii în zona liberă a cel puţin un milion USD;
– scutire totală timp de 5 ani de plata impozitului pe venitul obţinut din exportul mărfurilor (serviciilor) originare din zona economică liberă în afara teritoriului RM, drept rezultat al investirii în zona liberă a cel puţin cinci milioane USD;
– T.V.A. nu se aplică mărfurilor (serviciilor) livrate în interiorul zonelor libere;
– cota zero a T.V.A. pentru:
(1) mărfurile (serviciile) livrate în zona liberă din afara Republicii Moldova,
(2) mărfurile (serviciile) livrate din zona liberă în afara Republicii Moldova,
(3) mărfurile (serviciile) livrate în zona liberă din restul teritoriului Republicii Moldova,
(4) mărfurile (serviciile) livrate de către rezidenţii diferitor zone libere din Republic Moldova unul altuia;
– scutire de plata accizelor pentru:
(1) mărfurile introduse în zona liberă din afara Republicii Moldova,
(2) din alte zone libere,
(3) din restul teritoriului Republicii Moldova,
(4) mărfurile originare din această zonă şi exportate în afara Republicii Moldova;
– nu sunt supuse accizelor:
(1) livrările de mărfuri efectuate în interiorul zonei libere;
(2) livrările de mărfuri dintr-o zonă liberă în alta.

Care sunt zonele economice libere din Moldova?

În Republica Moldova activează următoarele zone economice libere:
• Zona economică liberă „Expo-Business-Chişinău”;
• Zona economică liberă „Bălţi”;
• Zona economică liberă „Ungheni-Business”;
• Zona economică liberă „Valkaneş”;
• Zona economică liberă „Tvardiţa”;
• Zona economică liberă „Otaci-Business”;
• Zona economică liberă „Taraclia”;
• Zona economică liberă “Portul Internaţional Giurgiuleşti”;
• Zona economică liberă “Aeroportul Internaţional Mărculeşti”.

Cele expuse mai sus poartă doar un caracter general-informativ. Este important să obţineţi consultaţia unui specialist în domeniu. Cabinetul nostru va fi bucuros să vă ajute în acest sens. Va rugam sa nu ezitati să ne contactati.

ADRESEAZA O ÎNTREBARE sau COMANDA SERVICIUL

faceți clic pe pictogramă pentru a ne apela

Written by : Cabinetul Avocatului Viorel Furtuna

Mun. Chisinau. str. Puskin 22. oficiu 300f