Deschiderea unei afaceri in Moldova

By Published On: April 6, 2023

Pașii de urmat pentru deschiderea unei afaceri in Republica Moldova

Persoanele care au decis să deschidă o afacere în Republica Moldova, frecvent adreseaza diverse întrebări cu privire la procedura de deschidere a unei afaceri. În această ordine de idei, vom încerca să descriem pe scurt procedura lansării unei afaceri în Republica Moldova.
Evident, că pentru a înregistra o firmă în Moldova, nu este necesar să fii avocat licenţiat, însă, prevedrile de bază a legislaţiei ce reglementeză acest domeniu, precum şi formele în care legea permite desfăşurarea activităţii de antreprenoriat în Republica Moldova, trebuie să le cunoașteți. Respectiv, vom încerca să descriem succint formele organizatorico-juridice ale activităţii de antreprenoriat din Republica Moldova, aspectele la care ar trebui să atragă atenţia potenţialii întreprinzători în procesul alegerii formei optimale organizatorico-juridice a întreprinderii, ce documente trebuie depuse la înregistrare şi nemijlocit, etapele procedurii de înregistrare.

Alegerea formei organizatorico-juridice a afacerii

Conform Legii “Cu privire la antreprenoriat și întreprinderi”, activitatea de antreprenoriat poate fi practicată sub următoarele forme organizatorico-juridice:
a) întreprindere individuală;
b) societate în nume colectiv;
c) societate în comandită;
d) societate pe acţiuni;
e) societate cu răspundere limitată;
f) cooperativă de producţie;
g) cooperativă de întreprinzător;
h) întreprindere de arendă;
i) întreprindere de stat şi întreprindere municipală.
Mai multă informaţie cu privire la forme organizatorico-juridice ale activităţii de antreprenoriat în Republica Moldova poate fi găsită în acest articol.

Infiintare Firme in Moldova

În mod normal ia naştere întrebarea care dintre formele enumerate mai sus ar fi cea mai buna alegere pentru afacerea dumneavoastră ? Sincer vorbind, nu ar fi corect să afirmăm că o formă organizatorico-juridică ar avea vre-un avantaj faţă de cealaltă, – fiecare dintre ele este optimală de la caz la caz, dar din punctul de vedere a desfăşurării activităţii de antreprenriat, obţinerea licenţelor, autorizaţiilor şi a altor chestiuni similare, toate formele organizatorico-juridice sunt egale.
Prin urmare, pentru a alege cea mai potrivită formă organizatorico-juridică a activităţii de antreprenoriat, fondatorii trebuie din start să decidă ce sarcini şi-au propus, ce relaţii intenţionează să stabilească între ei pe parcursul activității (în cazul în care vor fi mai mulți fondatori), cum vor împărţi responsabilitatea față de creditori, care va fi modalitatea de administrare a companiei pe parcursul activităţii, care va fi modalitatea de alegere sau numire a organelor executive, precum şi să identifice un şir de chestiuni nu mai puţin importnte.
Trecînd peste cele expuse mai sus, un lucru îl putem afirma cu certitudine – una dintre cele mai populare forme organizatorico-juridice a activităţii de anreprenoriat din Republica Moldova este Societatea cu Răspundere Limitată.

Alegerea denumirii companiei

În esenţă, fondatorii întreprinderii sunt în drept de alege orice denumire dorită pentru compania sa, cu condiţia, că aceasta va include, în limba romana, forma juridică de organizare şi va respecta următoarele condiţii:
• denumirea aleasă nu va coincide cu denumirea unei alte companii înregistrate deja.
• denumirea companiei nu va conţine sintagme ce contravin prevederilor legale sau normelor morale, precum şi a numelor proprii, dacă acestea nu coincid cu numele participanţilor la constituirea firmei şi dacă nu există în acest sens acordul persoanei respective sau al moştenitorilor ei cu privire la folosirea numelui.
• denumirea compaiei nu va conţine cuvinte sau abrevieri care ar induce în eroare cu privire la forma sa.

În cazul în care denumirea persoanei juridice va conţine denumirea oficială a statului sau a unei unităţi administrativ-teritoriale, aceasta se înregistrează dacă utilizarea acesteia a fost permisă în modul şi în condiţiile stabilite de lege.
Cel care foloseşte denumirea unei alte persoane juridice este obligat, la cererea ei, să înceteze utilizarea denumirii şi să îi repare prejudiciul.

Selectarea genurilor de activitate CAEM

Înainte de a purcede la înregistrarea companiei, este necesar să identificați genurile de activitate pe care preconizați să le desfășurați și să le selectați din Clasificatorul Activităţilor din Economia Moldovei (CAEM).

Identificarea actelor permisive pentru activitățile preconizate

Este necesar că cunoașteți, că în Republica Moldova anumite genuri de activitate pot fi desfășurate numai după ce a fost obţinută licenţa pentru genul respectiv de activitate. Lista genurilor de activitate licenţiate şi modul de eliberare a licenţelor sunt stabilite de către Legea privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător.
Totodată, trebuie să țineți cont de faptul că unele activități necesită acte permisive, cum ar autorizaţii, permisiuni şi certificate.
Corespunzător, este necesar să vă familiarizați cu cerințele actelor normative ce vizează genurile de activitate pe care planificați să le desfășurați. În caz contrar, activând în lipsa licenței, sau căruiva act permisiv, riscați să fiți sancționat.

Actele necesare pentru înregistrarea companiei

În dependență de cine sunt fondatorii firmei, persoane fizice sau persoane juridice, actele necesare înregistrării sunt diferite. În esență, pentru persoane fizice sunt necesare buletinele de identitate și dovada deținerii adresei juridice. Pentru fondatori persoane juridice sunt necesare actele constitutive ale acestora, dovada deținerii adresei juridice, precum și hotărârea de constituire aprobată de către toţi fondatorii.

Înregistrarea afacerii

Ultimul pas constă în semnarea actelor de constituire a companie și depunerea cererii la Agenția Servicii Publice.

Ajutor pentru deschiderea unei afaceri

Noi oferim ajutor pentru deschiderea unei afaceri in Moldova, cum ar fi inființarea firmei în Moldova sub orice formă organizatorico-juridică, obținerea actelor permisive necesare și suport juridic pe parcursul activității companiei.
Vă vom oferi consultanţă cu privire forma juridică optimă pentru afacerea Dumneavoastră, la procedurile de înregistrare a afacerii, la modificări în actee constitutive, în caz de necesitate.
Cu ajutorul nostru, deschiderea unei afaceri cu orice formă de proprietate devine simplă – doar trebuie să ne contactați și o să vă convingeți personal cât de rapid și profesionist putem înființa o întreprindere de orice formă de proprietate.

ADRESEAZA O ÎNTREBARE sau COMANDA SERVICIUL

faceți clic pe pictogramă pentru a ne apela

Written by : Cabinetul Avocatului Viorel Furtuna

Mun. Chisinau. str. Puskin 22. oficiu 300f