Prelungirea permisului de ședere pentru cetățenii străini în Republica Moldova
Potrivit legislației Republicii Moldova, în funcție de temeiul pentru care se eliberează, permisul de ședere se poate acorda pe o perioadă de până la 5 ani, iar în cazurile prevăzute de lege – pentru o perioadă de altă durată.
Astfel, cetățeanul strain, fie prelungește permisul de ședere, fie este obligat să părăsească țara, altfel riscă să fie tras la răspundere contravențională.
Procesul de prelungire a dreptului de ședere este foarte important pentru toți cetățenii străini cei care locuiesc în Republica Moldova, deoarece dacă permisul de ședere expiră, iar străinul nu a depus actele pentru prelungire, faptul dat generează probleme legate de legalitatea șederii străinului în țară.
În linii generale, procedura de prelungire a permisului de ședere este mult mai simplă decât obținerea inițială a dreptului de ședere, cu toate acestea, conține și o serie de anumite subtilități juridice.
Prin urmare, dacă nu aveți experiență, cunoștințe în domeniul dreptului migrațional, sau pur și simplu nu doriți să prelungiți de sine statator permisul de ședere, este necesar să apelați la ajutorul unor avocați calificați.
Asistenta la prelungirea permisului de ședere
Ne puteți contacta și obține consultanța necesară cu privire la toate problemele legate de dreptul migrației din Republica Moldova. Experiența și cunoștințele noastre în materie de legislație și practică judiciară ne permit să oferim asistență juridică calificată clienților noștri, astfel încât aceștea să obțină rezultatul dorit în mod legal și în timp util. Suntem pregătiți să vă acordăm asistență în rezolvarea oricărei probleme juridice legate de obținerea sau prelungirea permisului de ședere în Moldova, precum și obținerea cetățeniei moldovenești.
În acest domeniu, oferim următoarele servicii:
• Consultanță cu privire la temeiurile prelungirii permisului de ședere;
• Întocmirea cererilor și demersurilor necesare;
• Pregatirea tuturor documentelor pentru întemeierea cererii de prelungire a permisului de ședere;
• Achitarea tuturor taxelor de stat necesare în numele clienților;
• Reprezentarea intereselor clientului în fața Inspectoratului General pentru Migraţie;
• Contestarea refuzului de prelungire a permisului de ședere sau a deciziei de reducere a termenului de ședere în Moldova.
Contactând din timp avocații noștri veți primi asistență juridică calificată, astfel economisind nu doar timp, ci și bani.